Servicii Funerare

Primiți susținerea profesională deplină

PARASTAS DE COMEMORARE A ÎNAINTAȘILOR NOȘTRI

Postat aug. 27, 2022

Astăzi, 27 august, la orele12:00, pe platoul din fața bisericii „Tuturor Sfinților”, a cimitirului „Central”  s-a desfășurat tradiționalul eveniment de comemorare a personalităților notorii ale Republicii Moldova.

Într-o perioadă supusă la grele încercări, confruntări și tensiuni geopolitice, este important să păstrăm și să evocăm adevăratele valori naționale. Cea mai potrivită cale, în acest sens, este marcarea tradițională a sărbătorilor „Ziua Independenței” și „Limba Noastră”, zile care pun în lumină adevărata valoare a tezaurului național, consolidează identitatea neamului nostru și ne inspiră la fapte și gânduri prospere.

Parcursul istoric zbuciumat al țării noastre ne reamintește devotamentul, isprava și curajul concetățenilor noștri care au luptat, au obținut și au păstrat libertatea, independența și democrația Republicii Moldova, de acele minți luminate care au proslăvit și dus faima basarabenilor în lumea întreagă, precum și de promotorii patrimoniului nostru cultural.

Avem încrederea și siguranța că și viitoarelor generații vor prelua exemple demne de urmat pentru păstrarea unității de neam și limbă.

Cunoscând bine lecțiile trecutului, putem promova un sistem de valori eterne cu adevărat autentice și sacre. Adoptarea declarației de suveranitate și independență a statului, precum și limba pe care o vorbim a fost marcată de multe evenimente tumultoase, în care rolul major le-a revenit personalităților notorii. Personalități care și-au dedicat, în pofida tuturor dificultăților, creația pentru a pune în valoare chintesența valorilor naționale.

Cu acest prilej, aducem un omagiu solemn și plin de recunoștință tuturor celor care au manifestat solidaritate națională, devotament și patriotism, dar și inițiativă, inclusiv celor care nu mai sunt astăzi printre noi și au trecut în neființă. Respect profund tuturor combatanților care și-au sacrificat viața pentru menținerea păcii și păstrarea valorilor noastre supreme. Nimeni nu va fi uitat! În memoria eroilor căzuți în luptă pentru asigurarea integrității țării noastre avem obligația morală de a depune toate eforturile pentru a nu mai admite vărsările de sânge.

Ne dorim cu toții liniște și pace, depășirea cu demnitate a provocărilor și situațiilor de impas. Mulți ani împliniți și îmbelșugați pentru țara noastră, Republica Moldova!

Administrația Î.M. Combinaul Servicii Funerare mulțumește tuturor celor care au fost prezenți în această zi frumoasă, au manifestat o atitudine conștiincioasă de evocare și proslăvire a valorilor noastre naționale!